-
Colecționarea de timbre, filatelia, pasiunea care ne vorbește despre trecut, istorie
Filatelia este pasiunea celor care colecţionează mărci poştale, tocmai din dorinţa de a descoperi trecutul şi de a pătrunde în locuri, spaţii şi momente istorice inaccesibile. Dacă pentru unii această pasiune este un refugiu colecţionistic, pentru alţii devine domeniu de studiu şi cercetări.
Prima apariție
Prima marcă poștală pusă în circulație a fost celebrul Cap de bour la 22 iulie 1858, urmată de Principatele Unite sau Cuza.
După circulaţia acestei prime serii de timbre, la 1 noiembrie 1858 a fost pusă în circulaţie emisiunea a doua Cap de bour. De această a doua apariţie de marcă poştală se leagă povestea unui exemplar Zimbrulu şi Vulturulu (ziar apărut în secolul al XIX-lea în Moldova), care a ajuns să fie cel mai scump ziar din lume, datorită faptului că i s-au aplicat opt mărci poştale Cap de bour, din a doua emisiune.
Marca a avut putere de circulaţie numai în Moldova, ultima dată de circulaţie cunoscută fiind 3 mai 1862, la Oficiul poştal din Botoşani. În prezent, în lume, sunt monitorizate 750 de exemplare de Cap de bour din prima emisiune. Dintre acestea, 50 se află în România.
Perioada de pionierat a filateliei româneşti a fost marcată de personalităţi precum: Dimitrie C. Butculescu, Constantin Moroiu, Al. Cantacuzino, Ioan Oteteleşanu. A fost momentul în care tot mai mulţi filatelişti şi negustori pasionaţi s-au organizat în societăţi şi cluburi filatelice.
Dorinţa colecţionarilor de timbre de a comunica eficient şi rapid a dus la apariţia, în 1881, a primei reviste de filatelie din România, Timbrophilo (cu un număr limitat de apariţii, de numai trei numere). Până în 1900 au mai apărut şi alte reviste: Timbrofilul, Monitorul Societăţii Filatelice Române, Der Bukarester Philatelist, Curierul Mărcilor Poştale.
Prima asociație filatelică din țară
Societatea Română de Timbrologie a apărut, în 1891, ca urmare a iniţiativei deputatul Dimitrie C. Butculescu, ales preşedinte al organizaţiei. Dimitrie Butculescu este primul colecţionar român, care a apărut la doi ani după tipărirea primei emisiuni Cap de bour, organizator al primei expoziţii filatelice în propria casă, în decembrie 1891.
Într-o şedinţă, organizată la scurt timp după înfiinţarea organizaţiei, s-a hotărât schimbarea numelui acesteia în Societatea Filatelică Română. Cu această ocazie a fost adoptat şi un statut de funcţionare, „în scopul de a oferi timbrofililor din România un centru de întâlnire şi a-şi concentra forţele“.
În 1894, cu ocazia Expoziţiei Cooperatorilor, din grădina Cişmigiu, a avut loc o manifestare filatelică notabilă, prilej cu care a fost editată o carte poştală, ilustrată în trei nuanţe (roşu, galben şi albastru), creându-se şi prima ştampilă specială (Bucuresci Expoziţie), considerate primele exemplare realizate în ţara noastră.
Expoziţia s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al prinţului moştenitor Ferdinand şi al principesei Maria. Prezent la deschidere, regele Carol I i-a adresat lui Dimitrie C. Butculescu următorul elogiu: „Românul cel mai popular, apostolul patriotismului“.
„Bucureşti 58“ este numele unei expoziţii organizate de Departamentul Poştelor şi Telecomunicaţiilor împreună cu Asociaţia Filateliştilor din România.
1958 a fost şi anul înfiinţării Asociaţiei Filateliştilor din România, care îşi schimbă numele în Federaţia Filatelică Română (FFR), în anul 1990. În 1998 şi în 2004 filatelia românească a organizat evenimente de înaltă ţinută, după care a venit EFIRO 2008, prima Expoziţie Filatelică Mondială desfăşurată în România, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la emiterea primei mărci poştale româneşti, Cap de bour.
Care este profilul colecționarului
„Profilul colecţionarului român şi internaţional este acela al unei persoane cu o vârstă înaintată şi cu o bună pregătire intelectuală. Este un hobby frumos, dar foarte greu, care nu poate fi practicat chiar de oricine. Îţi trebuie anumite calităţi ca să faci filatelie.
În plan internaţional suntem apreciaţi, datorită nivelului ridicat al colecţionarilor noştri s-au câştigat numeroase medalii de aur. Participăm, exclusiv prin forţe proprii, la toate expoziţiile europene şi mondiale care se organizează pe parcursul unui an“, a declarat Leonard Paşcanu, preşedintele FFR.
În ultimii ani tot mai multe persoane tinere au devenit pasionate de colecționarea de timbre.
Filatelia este un hobby foarte personal, a cărui popularitate determinată de flexibilitatea sa față de necesitățile colecționarului. Provocare, informație, prietenie și amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai fascinante hobby-uri din lume, filatelia.
Marca poștală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii și civilizației umane, deoarece, forma și funcția să îi conferă libertate de mișcare și posibilitatea de a transmite informații în toate colțurile lumii.
Pe Filatelia.ro găsiți o gamă largă de clasoare filatelie, accesorii filatelice și timbre.
Tags: timbre, filatelia
-
Comments